Skip to content
Justitie

Fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, trimis în judecată de DNA pentru şantaj

Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru şantaj în formă continuată, în dosarul în care a fost pus sub control judiciar în luna octombrie. Alături de el, a fost deferit justiţiei directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Braşov, George Mihai Cornea, pentru şantaj în forma complicităţii, comisă în formă continuată. Faptele ar fi fost comise în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, conform News.ro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor George Scripcaru, la data faptei primar în exerciţiu al municipiului Braşov, pentru şantaj în formă continuată, şi George Mihai Cornea, director general al Regiei Autonome de Transporturi Braşov (R.A.T.B.V.) S.A., pentru şantaj în forma complicităţii, comisă în formă continuată.

„În calitate de primar al municipiului Braşov înscris în cursa electorală pentru obţinerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi ameninţat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajaţii societăţii comerciale care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparţinând Regiei Autonome de Transporturi Braşov (R.A.T.B.V.) S.A., că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor reclame”, arată DNA, într-un comunicat de presă de joi.

Conform sursei citate, firma respectivă semnase un contract de locaţiune cu R.A.T.B.V. S.A. pentru spaţiul din interiorul autobuzelor şi, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi de promovare electorală a candidaţilor la Primăria Braşovului din partea partidelor cu care societatea încheiase anterior contracte de promovare.

„În perioada 6-12 august 2020, acelaşi inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale care priveau doar o anumită formaţiune electorală şi să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deţinute de firmă, “realizările” primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor ştiri pozitive”, spun procurorii.

În baza prevederilor legale şi a dispoziţiei din încheierea Curţii de Apel Braşov, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

Cei doi au fost puşi sub control judicar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile, începând din 22 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *