Skip to content
Politică

Fostul șef al ANAF anunță un dezastru la Finanțe

Fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, anunță un dezastru la Finanțe.

Astfel, Gelu Diaconu arată că Ministerul de Finanţe nu reuşeşte să colecteze mai nimic din taxe.

Potrivit lui Diaconu, în luna aprilie, finanţele au adunat cu două miliarde mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit b1.ro.

”La TVA, situaţia este catastrofală, deoarece pe lângă cele 1,5 miliarde lei mai puţin faţă de aprilie 2015, se înregistrează 824 de milioane de lei mai puţin faţă de program. La accize, care este impozitul cel mai „sensibil” la evaziune, continuă degringolada colectându-se cu aproape 350 de milioane de lei mai puţin faţă de anul trecut şi cu 500 de milioane mai puţin faţă de plan”, scrie fostul şef al ANAF.

În fruntea listei cu cei care nu au plătit taxele către stat stau marii contribuabili. De la care guvernul a ratat strângerea a un miliard de lei. O luptă pierdută de guvern în războiul cu evaziunea, arată Gelu Diaconu.

”Cvasi-totalitatea nerealizărilor faţă de program, la toate categoriile de venituri bugetare se înregistrează în zona marilor contribuabili şi la agenţii economici din Bucureşti-Ilfov, arii recunoscute cu un nivel al evaziunii foarte ridicat”, afirmă fostul şef al ANAF.

”O astfel de sumă este imposibil de acoperit fără tăierea drastică a cheltuielilor, creşterea taxelor şi, ca prin minune, solicitarea „intervenţiei” binefăcătoare a FMI şi Comisiei Europene, adică institutiile de la care, ministreasa de la finanţe şi alţii au primit de-a lungul multor ani o pâine albă de mâncat. Pâinea neagră de proastă calitate ne va rămâne nouă, românilor!”, conchide Gelu Diaconu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *