Skip to content
Politică

UPDATE Fostul şef al Companiei de Drumuri, audiat la DNA. De ce a fost chemat / SURSE

UPDATE 17:32

Din primele informaţii, reiese că Narcis Ştefan Neaga, fostul director al CNADNR, ar fi fost pus sub urmărire penală.

Fapta de care este acuzat ar fi abuzul în serviciu în legătură cu autostrada Sibiu-Orăştie, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.

—————–

Narcis Neaga, fostul director al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a este audiat la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Neaga dă declaraţii în legătură cu neregulile la autostrada Sibiu-Orăștie. Potrivit unor surse, acesta ar avea calitatea de suspect, informează B1 TV.

Corpul de control al Ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale. Astfel, a ajuns și acest dosar pe masa procurorilor DNA la începutul lunii noiembrie.

Narcis Neaga a fost demis, pe 8 decembrie, din funcția de președinte al Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale de noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu. Director interimar a fost numit Cătălin Homor, directorul Metrorex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *