Inima, determinarea şi agresivitatea sunt cele trei elemente pe care mizează echipa naţională de fotbal a României la EURO 2024, consideră fundaşul Andrei Burcă, aceasta fiind soluţia pentru a putea face faţă celor mai bune echipe din Europa.
„Pe inimă, pe determinarea, pe agresivitate. Mergem la fiecare meci să dăm totul pe teren şi asta trebuie să primeze, pentru că poţi avea o zi în care să nu îţi iasă toate, dar publicul apreciază când faci tot ce ţine de tine. Atunci când adversarul este mai valoros, trebuie să întinzi mâna, să accepţi realitatea, pentru că doar aşa am reuşit să construim în aceste preliminarii şi să devenim mai buni pe parcurs. Cred că în acest moment trebuie să fim mai buni în primul rând, să ne ridicăm nivelul, pentru că aici sunt cele mai bune echipe din Europa. Ştim cum am jucat în calificări, ştim că trebuie să fim la un alt potenţial, să dăm mai mult din noi. Pentru că aici orice greşeală şi orice ratare, orice fază pe care o ai şi nu o judeci cum trebuie, costă foarte mult. Pentru că sunt practic cei mai valoroşi jucători din lume. Vrem să fim din ce în ce mai buni în fiecare zi”, a afirmat jucătorul român într-un interviu difuzat pe pagina de Facebook a echipei naţionale de fotbal a României.
Referitor la colaborarea cu Radu Drăguşin pe linia de fund a echipei naţionale a României, Burcă a spus că se completează cu acesta: „Suntem două caractere puternice. Ne completăm, dar asta facem cu toţii în cadrul echipei. Grupul a primat în aceste calificări şi datorită grupului mare parte din această calificare i se datorează”.
Andrei Burcă afirmă că performanţele obţinute de Generaţia de Aur pun o anumită presiune pe actuala echipă naţională, pe care o vede ca având o identitate proprie.
„Nu putem compara vremurile, ei au făcut o performanţă extraordinară în acele vremuri. Noi acum suntem răspunzători pentru ceea ce producem, pentru că este şi o presiune. Ei au reuşit acel Mondial de excepţie, au fost aproape să ajungă în semifinale, a fost incredibil ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă. Asta ne obligă pe noi. În acelaşi timp, nu putem sta tot timpul să vedem în urmă, trebuie să fim concentraţi pe ceea ce avem de făcut. Noi suntem altă generaţie, avem identitatea noastră, suntem generaţia cu cea mai mare inimă. Noi încercăm să fim o familie, să facem performanţă şi vedem la sfârşit ce reuşim”, a mai spus Burcă.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.
România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News