Mijlocaşul Ianis Hagi se aşteaptă ca înfruntarea cu Belgia, de la EURO 2024, să fie o partidă cu totul diferită faţă de cea din prima etapă a grupei, cu Ucraina, câştigată de naţionala de fotbal a României cu scorul de 3-0, dar s-a arătat încrezător în calităţile individuale ale „tricolorilor”.
„Este o partidă dificilă, total diferită faţă de cea din prima etapă a Campionatului European, însă avem curaj, avem încredere, ne ştim capacităţile. Sper ca Mister să fie din nou inspirat şi noi să ascultăm ce avem de făcut la nivel tactic. Apoi calităţile individuale vor ieşi de la sine. În ultimul an şi jumătate când cineva a trebuit să iasă la rampă, a ieşit, iar acum cu siguranţă vor veni din nou momentele individuale bune”, a declarat Ianis Hagi într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al Federaţiei Române de Fotbal.
El a precizat că îi tratează cu respect pe jucătorii belgieni, dar s-a arătat încrezător în capacităţile fotbaliştilor români.
„Mie mi se pare că respectul este întotdeauna în fotbal, noi aşa am fost crescuţi. Mereu vom avea respect faţă de adversar, însă când intrăm pe teren noi ştim cât de buni suntem. Suntem făcuţi să avem performanţe, pentru că aşa am fost crescuţi. Şi avem şi foamea, motivaţia, ambiţia, să continuăm la fel. Victoria cu Ucraina a fost o surpriză pentru o ţară întreagă, dar pentru noi, nu. Pentru că ne cunoşteam puterile, ştiau capacitatea de a juca la acest nivel, iar eu cred că va fi doar începutul”, a adăugat acesta.
Hagi a explicat că a Nicolae Stanciu a fost cel care i-a cedat tricoul cu numărul 10 la EURO, căpitanul naţionalei preluând numărul 21, al lui Olimpiu Moruţan, care lipseşte din cauza unei accidentări.
„Să port numărul 10 este o mândrie, o responsabilitate imensă, ţinând cont de cine a purtat acest număr la turneele finale, şi este încă un motiv să dau totul pe teren, aşa cum am făcut o întotdeauna pentru echipa naţională. A fost o decizie a lui Nicolae Stanciu, pentru că Olimpiu Moruţan înseamnă foarte foarte mult pentru noi. Aşa cum ştie toată lumea, suntem deja o familie aici şi acum facem performanţa la echipa mare. L-am felicitat pentru gest şi i-am spus că voi purta cu mândrie acest număr şi că voi da totul pentru echipa naţională. Obiectivele mele personale la aceste europene este să fiu un coechipier de nota 10 pentru colegii mei, să îmi respect rolul şi să fac o ţară întreagă mândră. Şi cel mai mare vis al meu ar fi să câştig un trofeu”, a adăugat Hagi.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News