În contextul alegerilor prezidențiale din România, programate pe 24 noiembrie, Ghenadie Odobescu, reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD) în Edineț, a anunțat că va organiza transport pentru alegătorii din localitate, facilitând deplasarea acestora către secția de votare din oraș. Decizia a stârnit îngrijorări, iar poliția a fost sesizată pentru a verifica dacă această acțiune respectă legislația în vigoare privind desfășurarea alegerilor.
Surse avizate au declarat pentru NordNews că autoritățile monitorizează îndeaproape situația, urmând să evalueze legalitatea acțiunii organizate de Odobescu. Este important de menționat că Ghenadie Odobescu a participat recent la Congresul PSD din România, unde Marcel Ciolacu a fost desemnat oficial drept candidat la funcția de președinte al României.
Redacția NordNews a încercat să obțină un comentariu din partea lui Odobescu cu privire la această situație, însă nu a primit un răspuns până la momentul publicării articolului.
De asemenea, este relevant de amintit că, acum doi ani, Ghenadie Odobescu a fost surprins în timp ce primea mită de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Odobescu este avocat de profesie.
Articol preluat de AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News