A doua ediţie a festivalului „Romanian Weekend at The Wharf” s-a desfăşurat timp de trei zile, între 7 şi 9 iulie, pe încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, DC.
Publicul american şi româno-american s-a bucurat de muzică şi dansuri folclorice susţinute de Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Maramureş; concerte de etno-jazz cu Four Corners şi folclor românesc reinterpretat cu Ana Everling & Taraf de Chicago; recital de folclor cu Andreea Rebăltescu; dansuri populare româneşti cu Ansamblul Folcloric Carpathia din capitala americană; lecturi performative cu Cristina Bejan şi Adela Sinclair (Bucharest Inside the Beltway); demonstraţii de olărit şi sculptură tradiţională în lemn cu meşterii Vasile Chira şi Ioan Bârsan. De asemenea, audienţa s-a bucurat de o expoziţie de costume populare tradiţionale, degustări de vinuri româneşti şi produse româneşti, informează Ambasada României în SUA, într-o postare pew facebook.
Weekendul românesc pe malul Potomacului a fost organizat de Ambasada României în Statele Unite şi Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, şi a beneficiat de sprijinul generos al mai multor sponsori.
„Romanian Weekend at The Wharf” face parte dintr-un program mai amplu de diplomaţie publică al Ambasadei României la Washington organizat timp de o săptămână pentru a celebra Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, lansat la 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti,
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News