Au apărut primele imagini cu drona căzută în localitatea Puiești din județul Vaslui. Aparatul de zbor a picat în curtea unui localnic.
Cum a căzut drona în Vaslui
Potrivit localnicilor, drona a pierdut din altitudine și s-a izbit de un copac, după care a căzut într-o curte. Proprietarul gospodăriei a fost și cel care a dat alarma.
Primarul localității Puiești a declarat în exclusivitate pentru B1 TV unde a fost găsită drona.
„Eu am fost anunțat în jurul orei 10.30. Am anunțat autoritățile județene.care au venit rapid la fața locului și au securizat zona. Când se vor finaliza cercetările vom ști exact despre ce este vorba. Poliția, jandarmeria și persoane din armată sunt la fața locului.”, a declarat primarul din Puiești, Cezar Ticu.

„Mi-a comunicat că a auzit un vuiet după care o lovitură puternică în spatele casei. Mergând, a identificat acest obiect și a anunțat imediat primăria, iar primarul m-a sunat pe mine. Este o dronă fără încărcătură, o dronă de aproximativ 1,5-2 metri. În momentul de față este distrusă, fiind căzută de la mare altitudine.
Citește mai mult AICI.

Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









