Aşa cum a trăit, Mircea Lucescu a plecat în lumină și ne-a lăsat regretul că nu ne-am dat seama mai repede cât de mare a fost. Ca antrenor, dar mai ales ca om. Cu lacrimi în ochi, familia, prietenii sau ucenicii pe care i-a învățat să facă minuni pe gazon, sau în viaţă, l-au condus pe ultimul drum.
„Sper din toată inima ca el, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut”, a spus fiul său, Răzvan, cu ochii în lacrimi, în biserică.
Ultima dorinţă rostită de Il Luce pe patul de spital – să fie dus pe gazon – i-a fost îndeplinită în liniște, vineri dimineaţă, înainte de plecarea spre biserică, de familie.
Pentru câteva ore, iubitorii fotbalului au amuţit. Cortegiul funerar cu sicriul lui Mircea Lucescu a plecat în tăcere de pe stadion. Cuvintele erau de prisos. Lacrimile au spus tot:
La Biserica Sfântul Elefterie, treptele erau acoperite cu petale de trandafiri. Garda de onoare a stat nemișcată, amintind de eleganta care i-a definit cariera marelui antrenor.
Rând pe rând, apropiații au intrat în biserică, ascunzându-și emoțiile despărțirii de cel care le-a fost ca un tată. Printre ei, Gheorghe Hagi, Ioan Andone, Ionuț Lupescu sau Ioan Ovidiu Săbău. Rămas bun și-a luat și George Becali.
George Becali: „Am stat cu el două ore și am rămas mască. Toată lumea a vorbit despre el la superlativ, dar eu nu vorbesc de succese. Era un om bun. Nu se mai naște ca el.”
Echipele pe care le-a antrenat în Turcia, dar și televiziunea de stat turcă, și-au trimis reprezentanți
Yasin Tuncer, jurnalist turc: „Când am mers la Donețk, Mircea m-a tratat ca pe un membru al familiei regale. El este cel care a luminat fotbalul turc.”
George Copos, fostul patron al echipei Rapid, și-a stăpânit cu greu lacrimile.
Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Vinerea neagră, cum i se spune în popor acestei zile din săptămâna mare, este o dată în plus, zi de doliu şi reculegere.
În biserică, fiul său, Răzvan Lucescu, a ținut un discurs profund personal, potrivit agenției de presă a Patriarhiei.
„A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui”, a spus Răzvan Lucescu.
„S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața”, a continuat el.
„Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut”, a mai spus Răzvan.
După aproape o oră și jumătate de slujbă, ușile bisericii s-au deschis din nou. Sicriul a fost scos încet, în liniște deplină, sub privirile celor care îşi lua rămas bun cu greu de la Mircea Lucescu.
La Cimitirul Bellu, unde a fost înmormântat, s-au tras trei salve de foc, drept recunoștiință pentru că a dus numele României peste tot în lume.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
