Skip to content
Constanța Știri locale

FOTO Constanța: Cum s-au sucit veteranii militari în cazul ÎPS Teodosie. „Nu este înscris nicăieri, nu are titulatura de veteran”

Adevarul
" "

ÎPS Teodosie este membru cu acte în regulă într-o asociaţie a veteranilor militari. Anunţul a fost făcut chiar de conducerea sucursalei care l-a înscris. Doar că, după o zi, lucrurile s-au schimbat.

Sucursala Mangalia a Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) a anunţat, sâmbătă 30 ianuarie, că au avut o întâlnire cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Scopul principal al întrevederii a fost „primirea binecuvântării” din partea ierarhului, sucursala fiind nou-înfiinţată.

" "
" "

„Fiind la început de drum, şi în spiritul tradiţiei creştine, am fost bucuroşi să primim binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, asigurându-ne, totodată, de tot sprijinul şi colaborarea Arhiepiscopiei Tomisului în viitoare proiecte comune în beneficiul veteranilor”, transmit cei de la AMVVD, sucursala Mangalia. Tot în cadrul aceleiaşi întâlniri, veteranii militari l-au făcut membru al asociaţiei pe ÎPS Teodosie, înmânându-i acestuia carnetul care atestă calitatea. „Precizăm că, de astăzi (30 ianuarie n.red.), Înaltpreasfinţia Sa Teodosie este membru al sucursalei A.M.V.V.D Mangalia”, transmiteau veteranii militari din Mangalia pe pagina lor de Facebook (foto jos).

Contactat telefonic pentru a lămuri cum a fost posibil ca episcopul să devină membru al asociaţiei, Ştefan Ganea, preşedintele sucursalei Mangalia, a precizat pentru „Adevărul” că „ Înaltpresfinţia sa nu este membru în asociaţie, i s-a acordat un titlu onorific. Nu este înscris nicăieri, nu are titulatura de veteran. Este onorific”. Între timp, şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei a fost ştearsă informaţia că ÎPS Teodosie a devenit membru, fiind înlocuită cu cea conform căreia este membru de onoare (foto jos).

În urma apariţiei în spaţiul public a acestei informaţii, alţi veterani militari, cei din cadrul sucursalei Constanţa a AMVVD, au transmis că „sucursala Mangalia, înfinţată recent, îşi desfăşoară activitatea independent de cea din Constanţa, iar responsabilitatea activităţilor, desfăşurate de cei din Mangalia, le revine în totalitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *