FOTO. Cum arată casa din Sibiu la care se întoarce Iohannis după ce a plecat de la Cotroceni. E păzită non-stop de SPP

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Klaus Iohannis va reveni în Sibiu, după demisia din funcția de președinte, la casa pe care o folosea până acum mai mult pentru weekend-uri. Casa era folosită, au declarat surse pentru Profit.ro, și de soția acestuia, Carmen, atunci când se afla în Sibiu pentru a preda.

Casa, aflată într-o zonă considerată bună a Sibiului, nu are etaj și este păzită de SPP, care are o gheretă instalată chiar peste drum. De asemenea, cartierul este patrulat în permanență și de o mașină a Jandarmeriei. Paza asigurată de SPP sporea atunci când Iohannis se afla în vizită.

„Asta e casa lui dintotdeauna, aici vine în weekend-uri, aici stă soția când merge la școală, aici păzește SPP. Nu are ce să vadă nimeni, nu se vede dincolo de gard, peste drum e SPP-ist care păzește și te ia la fugă dacă stai în fața casei. El când vine se deschide poarta automat, intră cu mașina, apoi iese mașina goală. Pe partea cealaltă e ghereta SPP.

Acolo stă un subofițer în uniformă. La colțul străzii stă de obicei mașină civilă cu 2 – 3 SPP-iști civili, dar numai când vine el acasă. Vecinii s-au obișnuit și cu subofițerul SPP și cu mașina de patrulare a Jandarmeriei, care crește nivelul de siguranță al cartierului”, a declarat pentru Profit.ro unul dintre vecinii lui Iohannis.

„În încheiere, aș vrea să-i transmit, în numele tuturor vecinilor: Iohannis, bine ai revenit acasă!”, a declarat sursa citată.

Ministrul Finanțelor, Barna Tanczos, a declarat, marți seara, la postul Euronews, că Iohannis va solicita o casă din partea statului, alta decât cea despre care s-a vehiculat în presă că ar fi fost pregătită pentru el, dar că nu știe ce locuință va primi fostul președinte.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: