În Gara de Nord, azi dimineață, a fost prezentat cu fast, inclusiv cu covor roșu la peron, un tren diesel fabricat la Pașcani, un automotor la care proiectarea, construcția și testele de omologare au durat aproape 15 ani. Trenul denumit Leon ar putea circula în viitorul foarte apropiat pe București – Brașov sau București – Constanța.
În general, durează câțiva ani să proiectezi, să construiești și să lansezi un tren nou, însă la rama diesel denumită Leon, construită de Electroputere VFU Pașcani, timpii au fost extrem de lungi.

Șapte ani au trecut de când a început lucrul la tren și până când a fost gata pentru testele pe calea ferată. Apoi au trecut șase ani până la momentul lansării oficiale din data de 19 iunie.

La conferința de presă au participat peste 200 de invitați, iar pe scenă au urcat mai mulți vorbitori, inclusiv cosmonautul Dumitru Prunariu, care a comparat călătoria sa în spațiu (din 1981), cu realizarea acestui tren și a elogiat fără limite compania Grampet.

„Să privim acest tren, nu ca pe o realizare tehnologică, ci ca pe un simbol al unității și al progresului. Fie ca el să transporte nu doar pasageri, ci și speranțe, idei și oportunități, pentru o Românie mai conectată și mai prosperă”.
Proiectul trenului pe motorină de la Pașcani a început în 2011 – 2012, atunci s-a decis construirea unui DMU (Diesel Multiple Unit), iar materialele au început să sosească în 2013-2014 pentru construirea acestui prim prototip. O mare parte dintre componente au provenit de la companii cunoscute din Europa, iar designul exterior și cel al cabinei au fost realizate la Pașcani. 180 de oameni au lucrat la proiect.
Trenul a ajuns la Făurei (abia) în octombrie 2019, iar primele teste la Predeal s-au făcut două luni mai târziu. Trenul a rulat și cu 120 km/h între Pașcani și București. În total, rama diesel a făcut peste 30.000 de km de teste.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News