Skip to content
Politică

FOTO. Victor Negrescu aruncă NUCLEARA! Cum s-au făcut de râs cu PNRR guvernanţii din România

Facebook/Victor Negrescu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu demonstrează modul în care, de pildă, Portugalia a reuşit să depună un proiect acceptat de Comisia Europeană, în timp ce coaliţia de guvernare de la Bucureşti nu a fost în stare să redacteze un plan coerent de rezilienţă şi redresare economică, România fiind în pericol de a pierde finanţarea europeană.

„Reprezentanții USR din Guvern spun că nu au trimis oficial Planul Național de Redresare și Reziliență la Bruxelles. Președintele și Premierul spun că a fost trimis și că trebuie schimbat ca urmare a multiplelor observații primite.

Oamenii aceștia nici măcar nu discută între ei. Nu pot trimite neoficial un document ce implică statul român și să negocieze, spun ei neoficial, când de fapt totul este în baza unor proceduri și documente aprobate în ședință de guvern.

Realitatea este că Planul Național de Redresare și Reziliență nu a fost acceptat de Comisia Europeană.
PNRR-ul Portugaliei a fost în schimb acceptat! Și urmează foarte multe alte state până la finalul lunii aprilie, cum de fapt era prevăzut. Pentru a vedea ce înseamnă un plan adevărat v-am atașat câteva imagini. Viziune, ținte clare și măsuri pentru dezvoltare.

PNRR-ul prezentat de Guvernul actual este o fițuică fără fundament. Cel mai grav este că nici ei nu știu ce au trimis la Bruxelles, de câte ori au trimis și ce negociază. USR vrea să taie banii din PNRR prevăzuți pentru ministerele PNL, cei de la PNL vor tot mai mulți bani din PNRR și am ajuns aproape să dublăm suma solicitată, iar UDMR așteaptă să tranșeze noul conflict din coaliție. Atât de gravă este situația, încât Președintele României a convocat o ședință pe această temă.

Realitatea este că au făcut din nou România de râs. Planul final trebuia depus până la finalul lunii aprilie, dar actualul guvern nu este în stare. Acum intenționează să depună un plan final în a doua parte a lunii mai, intrând în jocul statelor care nu vor ca acest plan să funcționeze. Asta este realitatea oficială”, scrie pe Facebook europarlamentarul social-democrat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *