Skip to content
Sport

FOTO Gardul lui Gigi Becali, vandalizat de fanii FCSB: „Mori, Gigi!, Satana, pleacă!”

Inquam Photos / Adriana Neagoe

Poliţia a deschis o anchetă după ce fanii FCSB au mâzgălit zidurile Palatului lui George Becali și pe cele ale bazei de pregătire, nemulțumiți de plecarea antrenorului Edi Iordănescu.

„Pleacă! Mori, Gigi!” și „Satana, pleacă!” sunt mesajele scrise de fanii FCSB pe gardul din Aleea Alexandru.

Gigi Becali a reclamat la poliţie acțiunea fanilor.

„La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 10. 00, Secția 1 Poliție a fost sesizată prin apel 112, de către un agent de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute au scris cu vopsea, vandalizând gardul unui imobil din Sectorul 1, pe care acesta îl avea în pază.

La fața locului au sosit polițiștii Secției 1 Poliție care au constatat că aspectele sesizate se confirmă fiind declanșate cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare.”, au transmis polițiștii printr-un comunicat.

După demiterea lui Iordănescu, suporterii FCSB din peluza Nord au dat publicității un comunicat ironic la adresa patronului echipei:

„Cu deosebit respect şi bucurie în suflet suntem absolut încântaţi de noile / vechile schimbări din clubul nostru. Apreciem dorinţa de dialog, dar o considerăm absolut inutilă, atât timp cât visul oricărui suporter a devenit realitate!

Ne-am dorit mereu că patronul să fie director sportiv, magazioner, maseur, doctor, copil de mingi, ofiţer de presă, contabil, șef la marketing şi mai ales antrenor! Ne-au lipsit cele cinci schimbări la pauză, fotbalul spectaculos fară rezultate, lipsa oricărei perspective la câştigarea campionatului sau la o participare decentă în cupele europene.

Ne lipsesc cuvintele frumoase cu care sunt distruşi jucătorii, transferurile pentru 2 meciuri, umilirea suporterilor, legendelor, celor care iubesc cu adevărat aceasta echipa, s.a.

Un prim pas important şi ratat până acum ar fi un nou stadion, în spatele vilei din pipera, fără tribune (dă-i dracu de suporteri, pot merge la alte echipe) unde patronul multifuncţional să poată fi şi șef de galerie, suporter de rand sau ultras feroce (poate şi puţin huligan). Viaţă noastră are sens acum!”, se arată în comunicat.

gsp.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *