FOTO Hidroelectrica a început să trimită clienților notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife

Sursa foto: Hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cel mai mare furnizor pentru consumatori finali din piața concurențială, a început să trimită clienților ale căror contracte expiră notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife față de cele actuale. Ȋn situația ȋn care clientul își exprimă acordul, contractul de furnizare va fi prelungit cu 12 luni, perioadă ȋn care se vor aplica noile tarife aferente energiei active. Ȋn situația ȋn care este exprimat dezacordul, contractul de furnizare va expira.

De exemplu, Hidroelectrica avansează acum un preț al energiei electrice (include TG, tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în rețea), pentru o perioadă contractuală de 12 luni, de 0,28404 lei/kWh, în loc de 0,25149 lei/kWh, conform datelor analizate de Profit.ro.

De la momentul încetarii aplicării prevederilor legislației privind plafonarea, Pretul contractului va fi: prețul de furnizare stabilit prin utilizarea pentru componenta de achiziție a energiei electrice a mediei aritmetice lunare a prețurilor zilnice realizate pe PZU OPCOM în luna de consum + 0,073 lei/kWh, la care se vor adauga tarifele reglementate și valoarea unitară a impozitelor, comisioanelor, taxelor și contribuțiilor stabilite prin dispozițiile legale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL