FOTO Hidroelectrica a suspendat aplicația de mobil după doar o zi

Hidroelectrica
Hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica a suspendat aplicația de mobil, după doar o zi de la lansare.

Clienții au fost informați că, pe fondul primirii unui număr foarte mare de solicitări de activare a conturilor iHidro, a fost identificată o eroare. Ca urmare, s-a decis suspendarea temporară a aplicației până la remedierea erorii.

Astfel, suma veniturilor nefacturate incluse in creanțele comerciale a fost de 2,044 miliarde lei valoare brută la 31 martie 2023 (1,116 miliarde lei la 31 decembrie 2022), din care 1,810 miliarde lei valoare brută se referă la segmentul de furnizare a energiei electrice (767,612 milioane lei la 31 decembrie 2022).

″În 2022, grupul a început implementarea unui nou sistem de facturare, aspect care, împreună cu modificările frecvente ale reglementărilor cu privire la prețurile de furnizare către consumatorii finali și cu creșterea semnificativă a numărului de clienți din segmentul de furnizare, a condus la o întârziere semnificativă în procesul de facturare și la un sold semnificativ al veniturilor nefacturate la 31 martie 2023 și 31 decembrie 2022″, se menționează în cel mai recent raport trimestrial al Hidroelectrica.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: