Skip to content
Iași Știri locale

FOTO Iași: Imagini cumplite din spitalul mobil de la Lețcani. Tragedia de la „Matei Balș” se poate repeta oricând la marginea Iașului

" "

Detalii șocante din spitalul mobil de la Lețcani, unitate destinată tratării bolnavilor de COVID-19. Tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș” se poate repeta oricând și la marginea municipiului Iași. Spitalul de la Lețcani a rămas în continuare cu ușile ferecate din cauza frigului, în timp ce firma turcă nu și-a trimis încă specialiștii să remedieze deficiențele. Vreme îndelungată, bolnavii s-au încălzit cu păturile aduse de acasă, dar și cu aeroterme instalate în ultima clipă, potrivit bzi.ro.

Se poate repeta tragedia de la Spitalul”Matei Balș” din Capitală și la noul spital mobil de la Lețcani? Epopeea unității medicale aflate la marginea municipiului Iași pare fără sfârșit. Firma turcă SDI Global LLC întârzie să-și trimită specialiștii pentru a remedia problemele apărute la instalația de încălzire, iar spitalul stă închis și acum, bolnavii fiind tratați la alte spitale din Iași. Lucrurile sunt însă mult mai grave. Din cauza frigului, containerele medicale au ajuns să fie încălzite prin tot felul de improvizații. De la folosirea aerului condiționat în conductele de ventilație la aeroterme lăsate lângă paturile bolnavilor nu a fost decât un pas.

" "
" "

Aeroterme instalate în spitalul de la Lețcani

Din momentul în care instalațiile de încălzire s-au defectat, a fost luată decizia mutării bolnavilor la alte unități medicale. Spitalul mobil de la Lețcani a fost chiar dezinfectat și curățat, însă turcii nu au ajuns ca să remedieze instalațiile afectate de temperaturile negative de afară. Ba chiar, la aproape o lună de la decizia mutării bolnavilor de COVID-19, unitatea de la marginea Iașului încă nu a fost redeschisă. Cei aproape 350 de bolnavi care au fost tratați la Lețcani au îndurat în multe zile un frig cumplit. Pentru că aerul cald pompat în ventilație nu făcea față, s-au adus și aeroterme pentru a mai crește cu câteva grade temperatura. În interior au avut loc și fluctuații de tensiune tot mai dese. Chiar Alina Popa, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, forul care a derulat licitația de achiziție a spitalului, a recunoscut că s-au folosit aeroterme.

„Sunt acolo și aeroterme de mare capacitate care asigură energia termică atunci când există fluctuații”, susținea recent Alina Popa.

Însă problema cu frigul nu s-a rezolvat, iar fluctuațiile de tensiune au continuat.

Dezastrul de la „Matei Balș” se poate repeta la Iași?

Vineri, 29 ianuarie 2021, un incendiu a izbucnit la saloanele de la parterul Spitalului „Matei Balș” din București. Una din ipoteze ține de o defecțiune apărută la o aerotermă aflată în salon. Unitatea medicală a avut dese probleme cu instalația de încălzire, iar bolnavii stăteau de foarte multe ori în frig. Instalațiile de încălzire au reprezentat marea problemă și la spitalul mobil de la Lețcani. De altfel, actuala conducere a Consiliului Județean Iași a constatat toate aceste lucruri și a cerut remedierea deficiențelor. Spitalul care a costat 13,4 milioane de euro din banii județelor Iași și Neamț a ajuns o adevărată piatră de moară pentru administrațiile locale.

Lanțul neregulilor de la spitalul mobil de lângă Iași

Avariile la instalațiile de căldură de la Lețcani au apărut încă de la bun început, din toamna anului trecut, de când unitatea a fost dată în folosință. Doar că vechea conducere a CJ Iași și cei de la Euronest nu s-au grăbit să remedieze deficiențele, ci doar să acopere neregulile. Lipsa căldurii din containerele medicale a făcut ca spitalul să nu fie folosit la întreaga sa capacitate. Unitatea medicală a fost în mijlocul unui scandal monstru după ce în octombrie 2020, la scurt timp după tragedia de la Piatra Neamț, stația de oxigen a cedat.

Instalația ajuta pacienții internați la secția de Terapie Intensivă, pacienți care aveau nevoie de oxigen. Turcii nu s-au grăbit nici la vremea respectivă să remedieze deficiențele. Practic, spitalul aflat la marginea municipiului Iași a devenit o adevărată loterie pentru bolnavii internați cu COVID-19, iar responsabilii întârzie să ia măsurile pentru a repara ce se mai poate.

" "

1 comentariu la “FOTO Iași: Imagini cumplite din spitalul mobil de la Lețcani. Tragedia de la „Matei Balș” se poate repeta oricând la marginea Iașului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *