Skip to content
Iași Știri locale

FOTO Iaşi: Situaţia rămâne dificilă în spitale – În UPU la Spitalul „Sfântul Spiridon”, sunt pacienţii care primesc tratament pe scaun

Inquam Photos/Virgil Simonescu

Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, afirmă că dimineaţa de miercuri este una aglomerată la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Din cauză că nu mai sunt paturi libere, unii pacienţi primesc tratament în timp ce aşteaptă pe scaun. La Spitalul de Pneumoftiziologie, bolnavii au aşteptat pe holuri eliberarea unui pat, iar managerul afirmă că s-a ajuns la „cel mai îngrozitor scenariu”.

„11 pacienţi Covid şi doi pacienţi non-Covid sunt conectaţi la ventilatoare. Alţi doi pacienţi, unul cu Covid şi celălalt non-Covid ar trebui ventilaţi mecanic. Din păcate, primesc doar oxigen”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.

Totodată, în UPU au fost aduse paturi suplimentare, din cauza afluxului mare de bolnavi.

„Este o fărâmă din imaginea Covid-19. Cea mai mare teamă este că va mai veni un pacient care trebuie ventilat mecanic şi nu mai avem ventilatoare. Cred că teama asta ar trebui să o aibă şi cei care nu s-au vaccinat încă. Şi cei care nu poartă mască”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, potrivit news.ro.

La Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, în cursul serii de marţi, pacienţii cu Covid au fost nevoiţi să aştepte pe holuri, întrucât nu mai era niciun pat liber.

„Aseară (marţi seară – n.r.) am avut pacienţi pe hol care nu mai aveau loc. Au aşteptat pur şi simplu să se elibereze un pat. Au fost îngrijiţi foarte bine, dar asta arată cum lucrăm acum. Este cel mai îngrozitor scenariu. Situaţia este extrem de gravă, toate cazurile sunt fără vaccin”, a declarat medicul Radu Crişan Dabija, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *