Skip to content
Cluj Știri locale

FOTO Incendiu la un panou de iluminat din blocul operator al Institutului de Urologie din Cluj-Napoca

alba24.ro

Un panou de iluminat cu led din blocul operator al Institutului de Urologie din Cluj-Napoca a luat foc, marţi după-amiază, fiind stins de personalul unităţii medicale până la sosirea pompierilor. Pacientul aflat în blocul operator a fost mutat, fără a avea de suferit în urma incidentului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, o autospecială pentru stins incendii a fost alertată, în jurul orei 15.30, ca urmare a unui apel primit pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 cu privire la un faptul că un panou de iluminat situat în blocul operator al Institutului de Urologie a luat foc.

„Personalul spitalului a reacţionat prompt, reuşind să stingă panoul led cu mijloace proprii, şi au mutat pacientul care se afla în blocul operator într-un alt salon. Pacientul nu a suferit afecţiuni în urma acestui eveniment”, a transmis ISU Cluj.

Reprezentanţii ISU au precizat că nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienţi sau pentru personalul spitalului.

„În momentul sosirii pompierilor la locul solicitării, panoul respectiv nu mai ardea şi nici nu mai fumega”, a arătat ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *