Sportiva de 24 de ani a făcut valuri la Campionatele Europene de la Mersin (Turcia), prima ei competiţie internaţională după o pauză de trei ani!
Larisa Iordache a avut un weekend de vis, arătând că imposibilul poate deveni posibil prin muncă şi determinare.
Chiar dacă, la un moment dat, părea că a încheiat socotelile cu sportul de performanţă, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, bucureşteanca n-a renunţat la visul ei de a reveni în sala de concurs. Momentul a fost amânat în octombrie, fiindcă, exact înainte de participa la un concurs naţional, Larisa a fost diagnosticată cu COVID-19. A trecut însă şi peste acest obstacol şi acum, la Europenele de la Mersin, a intrat în istoria gimnasticii româneşti, după cum a scris „Adevărul“
DOCUMENT „Caracatița” corupției din Ministerul Transporturilor. Un secretar de stat, acuzat că ar fi protejat de controale două companii private
Ce a discutat Robert Negoiță la întâlnirea cu Ciolacu. Primarul anunță o posibilă fuziune cu PSD: Nu văd ce ar putea avea Firea împotriva mea
FOTO Vaccinarea lui Iohannis, virală pe internet. Festival de glume pe pagina de Facebook a președintelui
Guvernul începe să strângă cureaua bugetarilor. Adevăratul motiv din spatele discuției privind sporurile din sectorul public
De ce îi va fi greu lui Florin Cîțu să preia conducerea PNL în 2021. Ludovic Orban are alți inamici
După această performanţă remarcabilă, sportiva legitimată la Clubul Sportiv Dinamo a avut o postare emoţionantă pe contul ei de Instagram.
Ce a scris Larisa Iordache?
*O poveste lungă spusă în câteva cuvinte…
*Pentru că niciodată nu este prea târziu să îţi urmeszi visul şi să visezi la ceea ce îţi doreşti cu adevărat, doar trebuie să ai un impuls pentru că puterea din interiorul tău să iasă la suprafaţă.
*În momentele în care mulţi mi-au spus că nu voi reuşi şi începusem să cred şi eu asta după âtata timp de pauză… cu greu mai speram la o revenire, însă…
*Am trecut printr-un amalgam de sentimente, gânduri bune sau mai puţin bune, dureri şi multe altele… dar cu toate astea familia mea a fost lângă mine pentru a-mi aduce zambetul pe buze. Vă iubesc.
*Să luptaţi mereu până la capăt şi să faceţi cu drag acest sport, care nu este chiar uşor, dar este foarte frumos.