Skip to content
Magazin

FOTO O specie de crab „pufos” care poartă bureți de mare drept pălărie a fost descoperită în apele Australiei

Facebook

Un crab „pufos” descoperit în largul coastei Australiei de Vest a fost numit după nava care l-a dus pe Charles Darwin în jurul lumii, transmite The Guardian.

Noua specie, Lamarckdromia beagle, ține de familia Dromiidae, cunoscută popular drept crabi-burete.

Crustaceele din această familie de animale poartă bureți de mare și ascidii – animale care includ tunicatele – pentru protecție. Ele tund creaturile folosindu-și cleștii și le poarte drept pălărie.

Dr Andrew Hosie, un curator al crustaceelor și viermilor de la Muzeul Australiei de Vest, spune că crabii-burete au picioare din spate care sunt în mod special adaptate pentru a-și ține pălăriile de protecție.

„Buretele sau ascidiile continuă pur și simplu să crească și se vor mula pe spatele crabului”, a spus acesta. „Nu se va atașa niciodată…formează o pălărie drăguță care se potrivește destul de comod pe capul crabului”.

În mod similar cum crabii pustnici folosesc scoicile pentru protecție, bureții ajută crabii Dromiidae să se camufleze față de prădători precum caracatițele și alți crabi.

Bureții pot fi mai mari decât crabul în sine și oferă de asemenea o substanță descurajantă. „Unii dintre compușii pe care acești bureți îi produc sunt foarte toxici”, spune Hosie. „Nu există mulți prădători activi care ar fi interesați să mănânce un burete pentru a ajunge la crab”.

O familie care locuiește în orașul Danemarca din Australia de Vest a găsit un specimen de Lamarckdromia beagle pe plajă și l-a trimis la Muzeul Australiei de Vest pentru identificare.

Hosie și Colin McLay, un biolog marin asociat cu Universitatea Canterbury din Noua Zeelandă, au scris că acest crab este o nouă specie – unul dintre acei crabi-burete din genul Lamarckdromia.

Comparând noul crab cu alții din colecția muzeului, au descoperit câteva specimene de Lamarckdromia beagle care erau anterior neidentificate sau identificate greșit. Cel mai timpuriu specimen pe care oamenii de știință l-au găsit a fost în decembrie 1925.

Hosie a spus că nu este clar de ce Lamarckdromia beagle este atât de pufos. „Buretele sau ascidie care este cărat de aceste animale ar trebui să ofere tot camuflajul de care are nevoie”, spune el. „Mă aștept ca acele picioare extra pufoase înseamnă că linia conturului este chiar mai obscură”.

„Perii nu ajută la ținerea buretelui. Nu este precum scaiul, față de alți…crabi-păianjăn care pun alge de mare pe spatele lor – părul lor este încovoiat și rigid precum scaiul”.

Numele crabului comemorează nava HMS Beagle, al cărui cel de-al doilea voiaj între 1831 și 1836 a dus la teoria selecției naturale a lui Charles Darwin. Nava l-a dus pe Darwin la King George Sound – loc din Albany pe coasta sudică a Australiei de Vest – în 1836.

„De asemenea, pentru că are culoarea bronzului, este precum cea a unui câine beagle”, a spus Hosie.

Lamarckdromia beagle a fost descris alături de alte noi specii într-o lucrare publicată în jurnalul Zootaxa, care detaliază 31 de specii de crab-burete ce se găsesc în apele Australiei de Vest.

Descoperirea de noi specii în Australia de Vest nu este un lucru neobișnuit”, spune Hosie. „Numărul de lucruri pe care nu știm că le avem în apele australiene încă este foarte mare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *