Skip to content
Societate

FOTO Papa Francisc oficiază slujba de Florii şi rugăciunea Angelus în prezenţa câtorva credincioşi invitaţi la Bazilica Sfântul Petru

Twitter

Papa Francisc a oficiat duminică slujba de Florii, care marchează intrarea în Săptămâna Paştelui, şi rugăciunea Angelus, în prezenţa unui număr mic de credincioşi, invitaţi la Bazilica Sfântul Petru, relatează AFP, conform News.ro.

Papa şi-a susţinut predica în faţa a 100 de credincioşi şi 30 de religioşi.

Tradiţionala procesiune a credincioşilor cu ramuri de măslin a fost anulată, în vederea respectării normelor sanitare, iar Francisc a dat binecuvântarea de la distanţă, din altar.

”Am intrat în Săptămâna Sfântă. A doua oară, trăim într-un context de pandemie. Anul trecut eram mai şocaţi, anul acesta suntem mai încercaţi. Iar criza economică a devenit gravă”, a declarat Suveranul Pontif.

Francisc a îndemnat ”la rugăciune pentru victimele violenţei, mai ales pentru victimele atentatului comis în această (duminică) dimineaţa în Indonezia în faţa catedralei din Makassar”.

Acest atentat sinucigaş s-a soldat cu cel puţin 14 răniţi.

În urmă cu un an, Italia era cuprinsă de primul val al pandemiei covid-19. Papa a oficiat atunci singur, într-o bazilică pustie, în Duminica Floriilor, care comemorează intrarea lui Cristos în Ierusalim.

Papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, şi-a redus în mod considerabil apariţiile publice de la începutul pandemiei. El obişnuia să facă băi de mulţime, să strângă bucuros mâna credincioşilor şi să îmbrăţişeze copii.

Papa a fost nevoit să anuleze, în mai multe rânduri, audienţe miercurea şi este nevoit să oficieze Angelus în biblioteca sa privată, în contetul în care măsuri de izolare îi împiedică pe pelerini să se adune în faţa Palatului Sfârntul Petru.

Vizita lui Francisc în Irak, la începutul lui martie, a fost prima sa deplasare în străinăte din noiembrie 2019.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *