Skip to content
Politică

FOTO PNL, la ceas de sărbătoare. Ce nu s-a văzut la televizor de ziua liberalilor

Inquam Photos / George Călin

PNL a aniversat ieri 147 de ani de la înființare la Vila Florica din Argeș, locul de suflet al Brătienilor. Acolo președintele Iohannis le-a transmis celor câteva sute de invitați că Nicolae Ciucă și alianța cu PSD reprezintă cea mai bună soluție pentru partid.

„Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puțin așa cred eu. Partidul Național Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă, care să ofere șansa unui succes electoral în viitor, mai exact în 2024. PNL are în acest moment un lider ales, domnul premier Nicolae Ciucă, cu o solidă majoritate a membrilor partidului, și astfel suntem în situația pe care foarte mulți și-au dorit-o, ca președintele PNL să fie premierul Guvernului României”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Marii absenți

De la eveniment au absentat însă câteva figure importante, prezente în ceilalți ani. Fostul președinte al PNL, Florin Cîțu nu doar că nu a luat cuvântul în cadrul evenimentului, dar nu a fost prezent nici fizic. Acesta a scris 6 cuvinte pe pagina sa de Facebook cu ocazia evenimentului: “La mulți ani, Partidul Național Liberal!”. De altfel, Florin Cîțu a ieșit din toate grupurile de comunicare ale PNL. Un alt apropiat al lui Florin Cîțu, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a fost și el absent la acest eveniment.

Ludovic Orban, fost președinte al PNL, o prezență constantă la ultimele aniversări, a lipsit și el din motive lesne de înțeles. După congresul care l-a adus la putere pe Florin Cîțu, Orban a ales să părăsească formațiunea și să își fondeze propriul partid – Forța Dreptei. Nu în ultimul rând, nu au fost prezenți liberali de frunte cum ar fi Emil Boc sau Ilie Bolojan.

Crin Antonescu, prezența surpriză

La evenimentul PNL și-a făcut apariția și fostul președinte liberal, Crin Antonescu. „Eu mă aflu la o anumită distanță mare de viața politică și de PNL. Aș vrea să vă spun, dacă tot am această șansă – mulțumesc domnului președinte Ciucă pentru această invitație extrem de elegantă – că uneori distanța e bună, e sănătoasă, distanța temperează entuziasme și furii, dezinfectează frustrări, îmblânzește iluziile. De asemenea, și cel mai important, pentru mine, cel puțin, distanța îți dă șansa de a fi un pic mai optimist decât ești când te afli în teren” a spus Crin Antonescu, fost lider al PNL, la evenimentul de aniversare.

Crin Antonescu, la aniversarea PNL/ captură video

„Cu fiecare an care se adaugă vârstei extraordinare a acestui partid, revin câteva întrebări, dacă nu le punem chiar noi, cei care suntem membri, le pun cei mai dragi prieteni ai noștri: Voi sunteți urmașii Brătienilor? Voi sunteți Partidul Național Liberal? Este Partidul Național Liberal – ca să mă exprim elegant – la înălțimea așteptărilor și istoriei sale?” a continuat Crin Antonescu. ”Sigur că e aproape la modă să răspunzi sau să se răspundă că nu, de parcă foarte mulți dintre cei care fac asta ar ști foarte bine cum era Partidul Național Liberal cu care ne compară” a afirmat Crin Antonescu. ”Sigur că cel mai adesea nu e la înălțimea așteptărilor sau la înălțimea istoriei. Nu e nimic nou și nu e un motiv de disperare. Dacă răsfoim publicistica lui Mihai Eminescu, vom vedea că părerea, sentimentele și atitudinea lui Eminescu față de liberalii aceia, față de primul Brătian erau chiar mai dure decât ale distinșilor noștri directori de conștiință de astăzi.” a continuat liberalul.

Stelian Tănase și Valeriu Stoica, critici la adresa alianței cu PSD

Stelian Tănase le-a livrat liberalilor un discurs extrem de dur, în care a spus că alianța cu PSD e toxică și că PSD a șters identitatea PNL. ”Este o alianță toxică din care câștigă PSD, din păcate. PSD vă va înghiți. Primul efect e că PSD a șters identitatea PNL în spatele propriei sale identități. Dvs. stați alături ca niște școlari ascultători și care sperați să beneficiați de această situație, fiecare în parte, ca să nu spun mai multe. Trebuie să regândiți această strategie perdantă. Alegerile nu sunt departe. Cred că un congres extraordinar PNL ar putea aduce clarificările pe care precedentele congrese PNL nu le-a adus. PSD e un partid de bătut”, a spus Stelian Tănase.

Stelian Tănase, la aniversarea PNL/ captură video

De asemenea, fostul președinte PNL Valeriu Stoica a adus critici voalate, spunând că ”una dintre cele mai importante calități ale omului politic e aceea de a vedea. De multe ori când ma uit la oamenii politici din România am impresia că văd o adunare de nevăzători. Ce trebuie să vadă omul politic? În primul rând, să vadă ce e vizibil pentru toți. Apoi trebuie să vadă ceea ce foarte puțini dintre contemporani văd. În al treilea rând, un om politic trebuie să vadă și ce nu e vizibil pentru că e profund și ascuns. Noi sărbătorim acum capacitatea vizionară a lui Ion C. Brătianu”.

Valeriu Stoica, la aniversarea PNL/ captură video

Dan Dungaciu, trei lecții pentru PNL

Dan Dungaciu a fost prezent și el la eveniment și a vorbit în fața liberalilor despre trei lecții: lecția proiectului, lecția rezilienței și ce mai înseamnă sintagma “național” din “Partidul Național Liberal”.

Dan Dungaciu, la aniversarea PNL/ captură video

“Dacă am învățat ceva de la Ion C. Brătianu este ideea de proiect. Nu există o expresie a mediocrității mai elocventă decât aceea de a avea politici fără a avea politică. Adică de a construi mesaje și măsuri fără sa știi pentru ce o faci. Tot ce a făcut Brătianu-tatăl și Brătianu-fiul au fost subsumate ideii de proiect…Din acest punct de vedere dacă e o lecție, aceea e că fără o viziune și fără un proiect cădem într-o mediocritate clară și băltită…Legat de lecția Ucrainei: Ucraina nu luptă pentru că primește arme, primește arme pentru că luptă. Ea luptă pentru că dorește să revină la ceva care are o valoare afectivă, emoțională extrem de puternică. Aceasta este lecția rezilienței. Lecția Ucrainei vine și de pe acest versant – nu lupți și nu îți dai viața pentru ceva în care nu crezi…Ce mai înseamnă particula <<național>> din Partidul Național Liberal? Bătălia pentru democrație este și o bătălie pentru recunoaștere. Este și o bătălie pentru identități. În Europa astăzi anumite identități locale încă contează. Există astăzi în România un public care e nemulțumită, nu pentru că este anti-europeană, ci este nemulțumită de reprezentarea României la nivel european. E o criză de reprezentare. Identitatea nu trebuie lăsată pe mâna oricui. Acest tip de public este astăzi prezența absentă din electoratul Partidului Național Liberal.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *