Fostul primar Cristian Popescu-Piedone condamnat definitiv în mai 2022 la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv și aflat în penitenciar – este pus în libertate. Decizia a fost luată miercuri de instanța supremă, care l-a achitat pe fostul primar al sectorului 4.
Prima imagine cu Cristian Popescu Piedone după ce a fost eliberat din închisoare. Cum arată fostul edil:
Decizia ICCJ
„Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare: În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL). Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul în casaţie declarat de acest inculpat rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi şi intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 680 lei, rămân în sarcina statului”.
Hotărârea ICCJ este definitivă.
Pe 12 mai 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la o pedeapsă de 4 ani de detenție cu executare în dosarul Colectiv. Edilul a fost încarcerat la penitenciarul Rahova. Pedepse grele între 6 ani și 12 ani de detenție au primit și patronii clubului, pirotehniștii, artificierii și pompierii. Judecătorii au decis ca inculpații și părțile responsabile civilmente, Primăria Sectorului 4 și ISU București-Ilfov, să achite despăgubiri de peste 36 de milioane de euro către supraviețuitori și urmașii celor 65 de victime rezultate în urma tragicului incendiu.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul s-a extins rapid în câteva secunde. În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul – 64 de morţi.
Autor
-
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News