Skip to content
Politică

FOTO Prima imagine cu Traian Băsescu după ce a fost externat

Inquam Photos / Octav Ganea

Traian Băsescu a ajuns noaptea trecută acasă, la vila de protocol, unde ieri, soția lui, Maria Băsescu, a început deja să împacheteze și să mute bunurile din casă. Asta pentru că Traian Băsescu a pierdut dreptul de a locui în vila de protocol, după ce instanța a decis definitiv că a fost colaborator al Securității.

În timp de Maria Băsescu evacua vila din str. Gogol, poștașul a adus o înștiințare de la SPP. A fost ținut în fața casei, deși în clădire se aflau mai multe persoane.

Dacă ați spus că e acasă, asta se numește refuz de corespondență, pentru că e prezentă”, a spus poștașul.

Acesta a spus că de corespondența primită se ocupa de obicei Maria Băsescu.

E divorțul între Băsescu și SPP”, a glumit poștașul în timp ce scria un aviz, conform antena3.ro.

Sursa foto: Antena 3
Sursa foto: Antena 3

În urmă cu o săptămână, Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații. Luni, fostul președinte a plecat la Bruxelles, iar miercuri, când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea i s-a făcut rău pe holul Parlamentului European.

A mers la spital la Bruxelles pentru investigații, s-a întors în țară, iar apoi a revenit la Spitalul Militar pentru alte investigații și a fost trimis la o clinică din Paris.

Curtea Supremă a decis: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Este vorba despre o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul fostului președinte, Traian Băsescu, a fost respins, astfel încât acesta a fost declarat colaborator al Securității.

Traian Băsescu trebuie să părăsească vila RAPPS în 60 de zile, după ce a fost declarat oficial colaborator al Securității

Traian Băsescu și membrii familiei sale trebuie să părăsească locuința primită de la stat în termen de 60 de zile.

Decizia vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în privința calității sale de colaborator al Securității, în data de 23 martie.

”Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuința în termen de 60 de zile de la încetare.

Potrivit sursei citate, în cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul pus la dispoziție, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea.

În 2015, lui Traian Băsescu i s-a dat spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia” se arată în comunicatul RAPPS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *