Decizie definitivă în cazul Sanador/ Procesomanul primar al Capitalei: imaginea mandatului lui Nicușor Dan

Nicusor Dan în sala de judecată. FOTO: PS News

UPDATE

Magistrații de la Curtea de Apel București au respins, ca nefondat, recursul făcut de Nicușor Dan după ce a fost amendat de Tribunalul București pentru că nu a respectat o sentință definitivă privind emiterea autorizației de construire pentru clinica de oncologie a Spitalului Sanador.

Edilul Capitalei refuză, de mai multe luni, să emită o autorizație de construire pentru Spitalul Sanador, cu toate că judecătorii au decis, definitiv și executoriu, că solicitarea Spitalului Sanador, în vederea construirii unei clinici de oncologie, respectă toate prevederile legale.

„Tip soluție: Nefondat. Soluția pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 05.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre – 05.06.2024”, au decis magistrații CAB.

–––––––

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, în proces pentru amenda primită că nu a eliberat autorizația de construire a unui centru de tratament pentru copiilor oncologici.

Nicușor Dan s-a aflat azi timp de mai multe ore la Curtea de Apel București într-un proces în care primarul general e acuzat că nu a achitat amenda pentru nepunerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești care îl obliga să emită autorizația de construire pentru centrul Sanador pentru tratarea copiilor oncologici.

Nicusor Dan în sala de judecată. FOTO: PS News

Nicușor Dan s-a opus cu îndârjire acestei construcții, invocând tot felul de chichițe legale, care i-au fost respinse rând pe rând de către instanța de judecată. Dincolo de aspecte juridice și de atribuțiile administrative, îndărătnicia primarului general față de un obiectiv destinat tratării copiilor bolnavi de cancer arată lipa de caracter, care din orgoliu personal e dispus să blocheze tratamentul pentru copiii bolnavi de cancer.

Inițial, Nicușor Dan a invocat faptul că nu ar fi existat PUZ, însă instanța i-a respins argumentul. Apoi a susținut că autorizația nu trebuie emisă de Primăria Generală, ci de primăria de sector. Însă instanța i-a respins argumentul arătând că noua construcție se află în vecinătatea unui imobil monument istoric, ceea ce atrage răspunderea Primăriei Generale și nu pe ceea a primăriei de sector. Pentru construcțiile aflate în aria de protecție a monumentelor istorice, autorizațiile de construire se emit, cum e și normal, de Primăria Generală.

În pofida faptului că instanța i-a respins toate argumentele, Nicușor Dan a sfidat justiția și a refuzat să pună în aplicare hotărârea judecătorească. Acum este la proces pentru că nu a plătit amenda primita ca urmare a nepunerii în aplicare a hotărârilor instanței.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: