FOTO Profilul votanților lui Călin Georgescu – analiză Remus Ștefureac

Remus Ștefureac
Remus Ștefureac. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Remus Ștefureac a publicat pe pagina sa de Facebook profilul alegătorilor lui Călin Georgescu, bazat pe sondajul realizat de INSCOP Research în ziua votului. Printre concluziile importante se numără faptul că 31% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani l-au ales pe Georgescu, în timp ce doar 8% dintre alegătorii de peste 65 de ani au votat cu el.

„Așa cum am promis, am decis să publicăm profilul alegătorilor dlui Călin Georgescu, extras din sondajul realizat de INSCOP Research în ziua votului, aceasta fiind o informație de interes public. La fel vom proceda și cu profilul alegătorilor dnei Lasconi.
Câteva concluzii rapide din acest prim slide, care se raportează la ultimele date extrase din sondajul de ziua votului (19,9% vot Călin Georgescu pe ultima raportare de la ora 21.00).
1. 31% dintre tinerii de 18-24 de ani au votat cu dl. Georgescu, în contrasct cu doar 8% din alegătorii cu vârsta de peste 65 de ani care au optat pentru domnia sa.
2. Alegătorii tineri, până în 44 de ani a fost mai mobilizati să voteze cu dl. Georgescu, decât votanții cu vârsta de peste 45 de ani.
3. Bărbații și femeile nu se diferențiază în ceea ce privește intenția de vot pentru dl. Georgescu. Poate fi un posibil indicator al necunoașterii unora dintre opiniile domniei sale cu privire la rolul femeii în societate.
4. 20% dintre persoanele cu studii primare și fără studii și 23% dintre persoanele cu studii medii au votat cu dl. Georgrescu, comparativ cu 13% dintre persoanele cu studii superioare care au optat pentru domnia sa”, a scris Remus Ștefureac pe pagina sa de facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: