Skip to content
Societate

FOTO Sindicaliştii din penitenciare anunţă că au primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care îngheţă salariile şi sporurile

Facebook/Romania Libera
" "

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din Penitenciare (SNPP) anunţă, luni, că a primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care prevede măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2021, unele dintre prevederi referindu-se la îngheţarea sporurilor şi salariilor, dar şi la neactualizara pensiilor militare, potrivit news.ro.

SNPP a primit oficial spre consultare proiectul de OUG anunţat în articolul nostru de mai devreme. Aşa cum indicau primele informaţii, salariile şi sporurile îngheată, pensiile militare nu se mai actualizează, dar voucherele de vacanţă, respectiv deconturile de turism continuă să se acorde la aceeaşi valoare din 2020. Pe tot anul 2021 va continua acordarea deconturilor de turism inclusiv pentru anul 2020”, au anunţat sindicaliştii.

" "
" "

Anterior, sindicaliştii afirmau că ”nu apar intenţii de diminuări salariale (înca), dar nici şanse de continuare a aplicării Legii 153/2017 prin care a fost stabilită creşterea etapizată a salariilor în sistemul public”.

Pentru anul 2021 bugetarii cu salarii mai mici decât cele prevazute de lege pentru anul 2022 aşteptau o nouă ajustare de 25% din diferenţa între salariul de baza sau de funcţie din anul 2022 şi respectiv cel din 2019”, anunţau sindicaliştii.

Aceştia au publicat şi proiectul de ordonanţă, dar şi nota de fundamentare a acestuia.

" "

3 comentarii la “FOTO Sindicaliştii din penitenciare anunţă că au primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care îngheţă salariile şi sporurile

  1. Buna ziua! Ma intreb unde vom ajunge pana la urma si de ce abia acum cu presiuni sindicale ca le primim spre citire si sa ne conformam? Ce facem de atata amar de vreme de au trecut pe sub nasul nostru toate acele neajunsuri pe care azi le revendica pe buna dreptate. Unde erati dragi lideri platiti regeste din banii nostrii? Acum ne chemati in frig si ninsoare sa protestam. Ne puteti asigura macar ca nu e inutil? Mult succes!

  2. Buna ziua! Ma intreb unde vom ajunge pana la urma si de ce abia acum cu presiuni sindicale ca sa primim niste propuneri legislative spre citire si sa ne conformam? Ce facem de atata amar de vreme de au trecut pe sub nasul nostru toate acele neajunsuri pe care azi le revendicam pe buna dreptate. Unde erati dragi lideri platiti regeste din banii nostrii? Acum ne chemati in frig si ninsoare sa protestam. Ne puteti asigura macar ca nu e inutil? Mult succes!

  3. Si o intrebare personala…. Raportarea la acea grila de pensionare din care la 26 de ani se scad 13, la acesti 26 se pun si cei de armata si cel de la scoala militara de exemplu ( in cazul nostru cea de la Tg Ocna)? Adica daca am 24 vechime ma ajuta cei 2 ani 1 de armata + 1 de scoala? Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *