Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România va fi prezentată vineri după-amiază, după ce a fost aprobată de Guvern şi, ulterior, de Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Conferinţa de presă în care va fi prezentată strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România va avea loc la ora 16.00, la Palatul Victoria.
VIDEO Câteva informații-cheie pentru a descifra cazul Gavriș. Șantajul USR la ministrul Bode
Toate funcțiile pentru prietenii lui Dan Barna: secretara și consilierul, numiți secretari de stat în Guvern
Lucian Bode face lumină în cazul Gavriș: A fost amendat cu 2.000 de lei și este cercetat disciplinar
”Fără femei în funcții publice”: Progresiștii de la USRPLUS și politica misogină de la vârful statului
Klaus Iohannis intervine în disputa privind bugetul pe 2021. Întâlnire de taină a coaliției de guvernare la Vila Lac 1
Aceasta va fi susţinută de Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepresedinte CNCAV, şi Florentina Furtunescu, Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Săptămâna trecută, Hotărârea privind Strategia de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2 a fost adoptată de Guvern.
Ministerul Sănătăţii a precizat că Strategia de vaccinare a fost elaborată de către Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea Prim-ministrului.
Documentul stabileşte viziunea, principiile şi modul de acţiune pentru administrarea în România a vaccinurilor anti COVID-19 autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi are la bază atât analiza situaţiei de la nivelul naţional şi european a răspândirii SARS-CoV-2, cât şi analiza situaţiei cazurilor grave şi respectiv a mortalităţii generate de COVID-19.
Strategia îşi propune, ca obiective generale, asigurarea unui mediu favorabil vaccinării, ca politică eficace de prevenţie COVID- 19 la nivelul populaţiei României, dar şi crearea premizelor de operaţionalizare a activitatii de vaccinare anti COVID-19 la nivel populaţional, ca parte integranta a programului naţional de vaccinare.
Strategia stabileşte întregul proces şi lanţ de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale, până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanţului de frig, monitorizarea siguranţei şi eficacităţii şi managementul deşeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România.
Potrivit acestei strategii de vaccinare, au fost stabilite grupurile prioritare pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. „Principalele categorii de personal care vor fi vaccinate sunt următoarele: personalul din domeniul sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii cheie pentru buna funcţionare a societăţii”, a explicat şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, menţionând că după această etapă vaccinarea va fi disponibilă pentru toată populaţia.