Skip to content
Magazin

FOTO Traian Băsescu a împlinit 70 de ani. Imaginea zilei, alături cei 4 nepoţi. Ce surpriză i-au pregătit fiicele

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Traian Băsescu a împlinit 70 de ani pe 4 noiembrie, iar fiica cea mică, Elena, a marcat momentul şi pe reţelele sociale. Ea a publicat o poză rară, cu sărbătoritul, tatăl ei, alături de cei patru nepoţi, potrivit adevarul.

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, se dovedeşte a fi un personaj „greu de pensionat”, rămânând mâna de fier a familiei şi continuându-şi cariera politică din fotoliul de europarlamentar. După două mandate de preşedinte şi unul de senator, acum pledează de la tribuna Parlamentului European pentru climă, protecţia mediului şi energie, dar şi pentru alte teme de interes major.

Ieri, fostul șef de stat a schimbat prefixul vârstei. A împlinit 70 de ani și a oferit o imagine prolifică, pozându-se înconjurat de toți nepoții: 3 din partea mezinei Eba și unul din partea Ioanei, fiica cea mare.  Anais, Traian Jr. şi Anastasia, precum și Radu, fiul Ioanei. Cei patru mușchetari apar toți pe mini-motociclete, alături de bunicul lor, extrem de fericit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *