FOTO Un constănţean avea muzeu acasă. Vindea monede şi bunuri de patrimoniu

antichitati politie1
Foto: Politia romana

Poliţiştii constănţeni din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat care ar fi desfăşurat o amplă activitate de colectare şi valorificare ilegală a unor bunuri care ar face parte din patrimoniul naţional, printre care şi zeci de monede romane şi medievale.

antichitati politie
Foto: Politia romana

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, începând din anul 2020, bărbatul în vârstă de 45 de ani ar fi desfăşurat aceste activităţi prin intermediul site-urilor de profil, al grupurilor de colecţionari, dar şi pe piaţa neagră de antichităţi, el fiind acum cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, scrie agerpres.ro.

În urma efectuării percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 65 de monede din perioada romană şi medievală, precum şi 8 ceasuri de colecţie, în valoare de aproximativ 75.000 de lei.

antichitati politie2
Foto: Politia romana

De asemenea, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri folosite la comiterea infracţiunilor, înscrisuri cu valoare probatorie, carduri bancare, sisteme informatice şi suporturi de stocare a datelor informatice.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Constanţa, mai precizează sursa citată.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL