Un incendiu a izbucnit joi la o anexă lipită de clădirea Operei Naționale București, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Anexa este un depozit de mobilier, anvelope și mase plastice. Pompierii acționează cu 4 autospeciale pentru stingerea focului.
Incendiu anexa Opera Nationala Bucuresti Foto: ISU Bucuresti-Ilfov
„Totodată, în spatele construcției se aflau depozitate în spațiu deschis alte elemente de decor (schele metalice și material lemnos)”, a transmis ISUBIF. „Fumul a pătruns în clădirea principală, în acest moment se verifică fiecare încăpere”, a mai precizat sursa citată.