Skip to content
Europa

FOTO. Zelenski a semnat cererea oficială de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană

Twitter

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană, transmite Reuters. Zelenski a cerut Uniunii Europene să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.

Această procedură nu există ca atare, iar integrarea în UE este un proces de durată pentru ca legislaţia ţării candidate să fie armonizată cu dreptul european, notează AFP. Procesul necesită negocieri complexe asupra a numeroase subiecte şi criterii dificile de respectat pentru o ţară în război, cum ar fi stabilitatea politică şi o economie de piaţă viabilă.

În plus, o astfel de aderare necesită aprobarea unanimă a celor 27 de state membre. „Aderarea este o cerere exprimată de mult timp de Ucraina. Însă există diferite opinii şi sensibilităţi în cadrul UE despre extindere. Ucraina va transmite o cerere oficială, Comisia Europeană va trebui să dea un aviz oficial, iar apoi se va pronunţa Consiliul„, a explicat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Potrivit Agerpres, el a spus că a fost informat de intenţia Ucrainei de a trimite o cerere oficială de aderare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *