FOTOGRAFIE ȘOCANTĂ. Exploziile de la Crevedia au fost atât de puternice încât au topit căștile pompierilor

Sursa foto: ISU

Exploziile de la Crevedia, de la stația GPL, de sâmbătă, au fost extrem de puternice. Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar mai mulți pompieri au fost răniți în a doua explozie, de la ora 21.00.

A doua explozie de la Crevedia, de la ora 21.00, i-a surprins pe mai mulți pompieri aflați la locul incendiului.

Deflagrația a fost atât de puternică, încât mai multe căști ale pompierilor s-au topit!

Cel puțin o persoană a decedat la Crevedia

O explozie puternică – urmată de un incendiu – s-a produs, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 18:15, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a susținut o declarație de presă, la Crevedia, în care a anunțat că există pericol să se producă o a treia explozie. El a precizat că în total 33 de persoane sunt rănite – 7 persoane în prima explozie și 26 de pompieri în a doua. O persoană a decedat.

„A fost anunțat la 18.50, o explozie la stația GPL din Crevedia. Au fost mobilizate forțe de la Dâmbovița și București, și pe partea de incendii și pe partea medicală. Inițial, erau anunțate 6 persoane civile afectate, iar o persoană a suferit stop cardiac, dar necorelată cu incendiul, ci pe fond de panică. În urma celei de-a doua explozii, în jur de 26 de pompieri au fost răniți din care unul grav, restul cu arsuri dar fără să necesite a fi intubați. Suntem în legătură cu ministrul Predoiu și ministrul Rafila. Evaluăm situația răniților și ce locuri sunt. S-a discutat pentru evacuarea pacienților în alte țări, dacă va fi nevoie. Patru locuri pentru pacienți critici există în București, să vedem câte găsim în restul țării. Vedem dacă transferăm în străinătate„, a precizat Raed Arafat. (Mai multe informații AICI)

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL