Regatul Unit va fi „mereu binevenit” în Uniunea Europeană, a scris vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans într-o scrisoare de dragoste publicată joi, cu mai bine de o lună înaintea Brexitului, prevăzut pentru 31 ianuarie, informează Agerpres.
„Ca să fiu sincer, m-a durut mult atunci când aţi decis să plecaţi”, scrie Timmermans în misiva sa publicată pe site-ul The Guardian, cotidian britanic eurofil. Şi la peste trei ani după ce 52% dintre britanici au votat în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, vicepreşedintele executivului comunitar se declară „în continuare trist că unul dintre membrii familiei noastre vrea să rupă legăturile” după 47 de ani de viaţă tumultoasă în comun.
„Dar în acelaşi timp, mă consolează gândul că legăturile de familie nu pot fi niciodată cu adevărat rupte. Noi nu plecăm nicăieri, iar voi veţi fi întotdeauna bineveniţi dacă decideţi să vă întoarceţi”, a scris Frans Timmermans.
PNL, „pe un butoi de pulbere”. Președintele dorit de Rareș Bogdan și aripa anti-Orban la conducerea partidului
Florin Cîțu și Ludovic Orban nu își mai vorbesc. Mutarea care a iscat disputa dintre cei doi
Cum se împart filialele PNL în războiul Orban-grupul de la Cluj. Atuurile actualului lider al partidului
Congresul PNL va fi o competiție între Ludovic Orban și Rareș Bogdan, susține Daniel Fenechiu: ”Important este să se păstreze o linie civilizată a dezbaterii”
Războiul din interiorul PNL atinge paroxismul. Cine ar putea sta în spatele atacurilor concertate la adresa lui Orban
Timmermans, fost ministru de externe al Olandei, a mai scris în misiva din The Guardian că dragostea sa pentru Regatul Unit a înflorit pe când studia engleza la şcoala internaţională Saint George din Roma şi a mărturisit că acum se simte ca un „fost iubit” respins, în urma rupturii.
„Aţi decis să plecaţi. Mi se rupe inima, dar respect această decizie. Aţi avut sentimente contradictorii în legătură cu aceasta, aşa cum întotdeauna aţi avut sentimente contradictorii faţă de UE. Mi-ar fi plăcut să fi continuat cu această atitudine, v-a fost de folos şi ne-a ţinut pe toţi în formă. Trebuia să forţaţi lucrurile? Absolut deloc. Dar aţi făcut-o. Şi ceea ce este şi mai trist e faptul că vă afectează şi pe voi. Pentru că sentimentele contradictorii nu vor dispărea, chiar şi după ce veţi fi plecat. Iar pe parcursul acestui proces aţi suferit inutil şi la fel şi noi ceilalţi. Şi mă tem că va urma” şi mai multă suferinţă după 31 ianuarie 2020, a scris Timmermans.