Skip to content
Europa

Franţa a intrat în valul al IV-lea al pandemiei şi impune noi restricții anti-COVID

Twitter

Reguli mai stricte care vizează evenimentele şi spaţiile unde se reunesc peste 50 de persoane intră de miercuri în vigoare în Franţa în contextul unui al patrulea val de infectări cu noul coronavirus. Un rezultat negativ al unui test pentru depistarea coronavirusului, dovada vaccinării sau a trecerii prin boală vor fi necesare de azi înainte pentru a merge la cinema, teatre şi muzee.

Târgurile şi anumite complexe sportive vor fi de asemenea vizate, potrivit Monitorului Oficial. Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat măsurile săptămâna trecută.

Din luna august, cerinţele vor fi extinse la trenurile de lung parcurs, baruri, restaurante, centre comerciale şi spitale. Guvernul a adoptat o lege în acest sens. Nu a fost precizată data exactă de la care vor intra în vigoare măsurile în luna august.

Franţa se confruntă cu un al patrulea val al pandemiei care ar putea fi „foarte sever”, a avertizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, la începutul săptămânii. Mai bine de jumătate din populaţia de 67 de milioane de locuitori a primit cel puţin o doză al unui vaccin anti-COVID-19, informează DPA și France24, potrivit Agerpres.

În weekend, peste 100.000 de persoane au demonstrat în Franţa împotriva măsurilor mai stricte împotriva coronavirusului, iar centre de vaccinare din zone izolate au fost vandalizate şi incendiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *