Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seara, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, relatează AFP.
Jean-Noël Barrot (MoDem, centru), în vârstă de 41 de ani, care a deţinut funcţia de ministru al afacerilor europene în guvernul precedent, a fost numit sâmbătă şef al diplomaţiei franceze. Sebastien Lecornu, fidel susţinător al preşedintelui Emmanuel Macron, a rămas în funcţia de ministru al apărării. Aceste două funcţii aparţin a ceea ce se numeşte în mod tradiţional „domeniul rezervat” şefului statului, asupra căruia acesta are un cuvânt de spus. Culoarea echipei lui Barnier se înclină clar către dreapta, familia politică din care provine şi şeful guvernului. Singura figură de stânga este noul ministru al justiţiei, Didier Migaud, un fost socialist retras din politica activă şi necunoscut publicului larg.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News