Franţa „nu intenţionează să dea un răspuns favorabil” în acest moment invitaţiei primite de a se alătura „Consiliului pentru Pace” dorit de Donald Trump, care „ridică întrebări importante”, a declarat pentru Le Monde echipa preşedintelui Emmanuel Macron, potrivit News.ro.
„Împreună cu partenerii noştri apropiaţi, examinăm în prezent dispoziţiile textului propus ca bază pentru această nouă instanţă, al cărei proiect depăşeşte situaţia din Gaza”, a anunţat luni, la începutul după-amiezii, Ministerul francez al Afacerilor Externe francez.
Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, anturajul lui Emmanuel Macron a anunţat că Franţa „nu intenţionează să dea un răspuns favorabil” în acest stadiu.
„La fel ca multe alte ţări, Franţa a fost invitată să se alăture Board of Peace (Consiliul pentru Pace) şi examinează împreună cu partenerii săi cadrul juridic propus. În acest stadiu, nu intenţionează să dea un răspuns favorabil”, a declarat anturajul şefului statului pentru Le Monde.
Potrivit aceleiaşi surse, această iniţiativă propusă de Statele Unite „depăşeşte cadrul Gazei”.
„Ea ridică întrebări importante, în special în ceea ce priveşte respectarea principiilor şi structurii Organizaţiei Naţiunilor Unite, care nu pot fi în niciun caz puse în discuţie”, a explicat sursa Le Monde.
La rândul său, Canada a anunţat că „nu va plăti pentru un loc” permanent în acest Consiliu pentru Pace, oferindu-se în acelaşi timp voluntar pentru a ocupa un loc temporar.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











