Franţa va atinge în acest an obiectivul de 2% din PIB, stabilit de NATO

Sursă foto: X

Franţa va atinge în acest an obiectivul de alocare a cel puţin 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare, ţintă preconizată de NATO, a anunţat joi, la Bruxelles, ministru francez al apărării Sebastien Lecornu, potrivit AFP şi Reuters.

”Franţa va îndeplini obiectivul de 2% stabilit de NATO, 2% din PIB în acest an, 2024”, a declarat Lecornu, înaintea reuniunii miniştrilor apărării din Alianţa Nord-Atlantică. Franţa, care a decis să-şi dubleze bugetul militar până în 2030 comparativ cu cel din 2019, indicase până acum că va atinge obiectivul de 2% în 2025, scrie Agerpres.

Cu 413 miliarde de euro planificate pentru următorii şapte ani, legea privind programul militar al Franţei pentru 2024-2030 a majorat substanţial cheltuielile pentru apărare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat miercuri că 18 din cele 31 de state membre ale acestei organizaţii vor atinge în 2024 ţinta de 2% din PIB pentru apărare şi că statele europene membre ale Alianţei vor investi în total 380 de miliarde de dolari în apărare în acest an.

De asemenea, Stoltenberg a remarcat că anul trecut s-a înregistrat o creştere ”fără precedent” (11%) a cheltuielilor pentru apărare în ţările europene din NATO şi în Canada.

Cerută de mult timp de Washington, majorarea cheltuielilor pentru apărare ale ţărilor europene a revenit în atenţie săptămâna trecută, când fostul preşedinte american Donald Trump a evocat posibilitatea ca SUA să nu mai apere ţările Alianţei Nord-Atlantice a căror contribuţie financiară este insuficientă.

Statele membre ale NATO au convenit începând din 2006 să cheltuiască pentru apărare cel puţin 2% din PIB-ul lor, însă numai câteva dintre ele au atins acest obiectiv. După ce în februarie 2022 Rusia şi-a extins invazia din Crimeea şi Donbas şi asupra restului teritoriului ucrainean, ţările membre NATO – în special Germania – şi-au reafirmat acest angajament.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: