Fratele președintelui Traian Băsescu rămâne în arest

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână să rămână în arest. Magistraţii au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Înalta Curte a menţinut decizia luată în 3 octombrie de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, decizia Instanţei Supreme fiind definitivă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial.

Fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL