Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, ca Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrânii erau cazaţi în condiţii groaznice, să fie cercetat în arest la domiciliu. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Daniel Godei şi Andrei-Răzvan Ticu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, transmite Agerpres. Decizia este definitivă.
Aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată. Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.
De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurării igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News