Uniunea Europeană ia în considerare extinderea plafonului de urgenţă al preţului gazelor naturale, care a intrat în vigoare în februarie, pe fondul temerilor că conflictul din Orientul Mijlociu şi sabotarea unei conducte din Marea Baltică ar putea creşte preţurile din nou în această iarnă, a informat duminică Financial Times.
Comisia Europeană a declarat că ”nu există niciun indiciu de efecte negative” de când măsura a intrat în vigoare şi că preţurile gazelor naturale sunt acum cu aproape 90% mai mici decât anul trecut, se arată în articol, care citează o prezentare către diplomaţii UE.
Ţările UE au convenit în decembrie asupra plafonului, valabil până la sfârşitul acestui an, după discuţii îndelungate privind temperarea preţurilor gazelor, care au atins niveluri record după ce Rusia a redus livrările de gaze către Europa după invazia sa din Ucraina.
Plafonul este declanşat dacă preţurile depăşesc 180 de euro (196 dolari) pe megawatt oră timp de trei zile, pentru contratele TTF pe termen de o lună de la hubul de gaze al Olandei.
Preţul TTF trebuie să fie, de asemenea, cu 35 de euro/MWh mai mare decât un preţ de referinţă bazat pe evaluările existente ale preţului gazelor naturale lichefiate (GNL) pentru trei zile, ca să declanşeze plafonul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News