Skip to content
Politică

Funcţionari de stat, reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări şi alcool etilic

Opt persoane care sunt bănuite că ar face parte dintr-o grupare criminală bine organizată au fost reţinute de către angajaţii Direcţiei de Investigare a Fraudelor economice şi cei ai Procuraturii Generale. Printre persoanele reţinute se numără şi patru funcţionari de stat.

Gruparea era specializată în falsificarea de băuturi alcoolice, a mărcilor de acciz, contrabandă cu produse de tutungerie, contrabandă cu băuturi alcoolice falsificate şi contrabandă cu alcool etilic. Produsele erau exportate în România şi Ucraina.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, au fost efectuate 75 de percheziţii atât la depozitele şi domiciliul persoanelor, cât şi în mijloacele de transport ale figuranţilor, au fost depistate169 de mii de pachete de ţigări de diferite mărci, cu valoare de două milioane de lei. De asemenea, poliţiştii au depistat 10.000 de litri de alcool etilic pregătit pentru contrabandă, valoarea căruia este de circa 1.080.000 de lei. Alte 2.000 de sticle de votcă falsificată care costă peste 100.000 de lei şi 2.000 de mărci de acciz au fost descoperite de cei 200 de poliţişti şi procurori implicaţi în această operaţiune, potrivit adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *