Funcționează săptămâna de lucru de 4 zile? Rezultatele după un an de testare a acestui modul de muncă

Lucru
Sursa foto: Pixabay

Poate reducerea numărului de ore de lucru să crească productivitatea generală a unei companii? Un studiu recent realizat în Regatul Unit încearcă să răspunsă la întrebarea dacă modelul săptămânii de lucru de patru zile este benefic pentru întreprinderi și pentru angajați.

Studiul 2022, realizat de Autonomy, alături de 4-Day Week Campaign și 4-Day Week Global, a început ca un test de șase luni, care s-a extins la un an și, în unele cazuri, a devenit permanent, potrivit Yahoo!news.

La un an după ce 61 de companii din Marea Britanie au ales să participe la un studiu-pilot privind săptămâna de patru zile, 89% dintre acestea au continuat să mențină această structură. Mai multă eficiență, angajați mai fericiți și rate mai mici de rotație se numără printre rezultatele pozitive anunțate în această săptămână, arată Adevărul. Renunțând la modelul standard de cinci zile și 40 de ore pe săptămână, organizațiile participante au fost de acord să realizeze 100% din volumul de muncă obișnuit în 80% din timpul lucrat, reducând săptămâna de lucru la 32 de ore, fără nicio reducere a salariului. După un an, 11% dintre companii au decis să implementeze permanent săptămâna de lucru de patru zile, iar 89% au decis să continue această structură pe o durată determinată de încă un an.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: