Skip to content
Economie

Furnizarea căldurii va fi sistată în Bucureşti, începând de marţi

" "

Furnizare căldurii în Capială va fi oprită progresiv, începând de marți, având în vedere încălzirea vremii, potrivit companiei municipale Termoenergetica București.

Termoenergetica Bucureşti a anunțat încheierea sezonului de încălzire 2020 – 2021, astfel că începând de marți sunt iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către cei racordaţi la sistemul centralizat de termoficare.

" "
" "

Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore, precizează Termoenergetica.

Conform legii, oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00. De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor acestor instituţii.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *