Skip to content
Politică

Furtuna Bechtel NU s-a potolit, ci continuă la DNA

www.turnulsfatului.ro

Furtuna generată de Autostrada Transilvania (așa-numită „Autostradă Bechtel”) NU s-a potolit, ci continuă la Direcția Națională Anticorupție (DNA).

DNA investighează în continuare atât contractul semnat cu americanii în 2003, cât și modificările acestuia din 2006 și 2011. Informațiile apar într-un răspuns oferit de DNA la solicitarea Digi24.ro.

„Există două dosare penale aflate în curs de instrumentare, având ca obiect  contractul de realizare a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș: un dosar care are ca obiect negocierea, aprobarea şi semnarea contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș în cursul anului 2003. Se efectuează cercetări penale pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu sub formă calificată. Un alt dosar care are ca obiect modificările succesive la contractul iniţial, adoptate în perioada 2003-2013.

Se efectuează cercetări penale pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, spun oficialii DNA.

În plus, dosarul întocmit în urma reclamației depuse de fostul ministru Dan Șova „a fost declinat de procurorii DNA, la data de 6 septembrie 2013, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, spre competentă soluţionare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *