PSnews

Ediția de București

Furtună în București: USR vrea DEMITEREA prefectului

libertatea.ro

O furtună a izbucnit luni în București: Uniunea Salvați România (USR) vrea DEMITEREA prefectului Capitalei, Adrian Petcu (foto sus).

Într-un comunicat trimis PSnews.ro, filiala din București a USR susține că funcționarul „prestează servicii de pază și protecție pentru PSD” și că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Mai precis, oamenii Roxanei Wring susțin că prefectul continuă a refuza să verifice legalitatea unei hotărâri de Consiliu General privind îndepărtarea unor „persoane incomode” din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism.

„Ignorând art. 19 lit. e din Legea 340/2004, reprezentantul Executivului a refuzat timp de 4 luni – și refuză în continuare – să verifice legalitatea unei Hotărâriadoptate de către Consiliul General al Municipiului București. Astfel, în data de 6 martie a.c., USR București a sesizat instituția Prefectului cu privire la o Hotărâre CGMB prin care anumite persoane incomode au fost îndepărtate ilegal sau cel puțin abuziv din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Printre aceste  persoane era și singurul expert atestat de Ministerul Culturii în domeniul patrimoniului. Abia după 4 luni și după numeroase insistențe, Prefectul a dat un răspuns prolix, din care rezultă că nu și-a făcut treaba și că procedura de verificare a legalității nu a fost finalizată”, se arată în comunicat.

Amintim că în mai 2017 Adrian Petcu a fost numit de către guvernul Sorin Grindeanu la conducerea Prefecturii Bucureștilor, după ce înainte (începând cu aprilie 2015 – deci de pe vremea executivului Victor Ponta) funcționarul fusese prefect al județului Ilfov. Tot în mai 2017, Guvernul l-a numit la Ilfov, în locul lui Petcu, pe șeful de cabinet al acestuia, Marius Ghincea.

Prefectul Capitalei, care înainte să ajungă la București a fost prefect de Ilfov, prestează servicii de pază și protecție pentru Gabriela Firea și PSD. În loc să-și facă datoria și să verifice legalitatea actelor, domnul Adrian Petcu încearcă să îngroape definitiv subiectul excluderii specialiștilor din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Este scandalos că după 4 luni nu a dat niciun răspuns și nu a rezolvat cazul. La fel de scandalos este că, pentru a-și proteja prietenii politici, a inversat toată logica atribuțiilor sale. Adică, în loc să ia textul hotărârii și să-l verifice cu legea în mână, domnul Petcu  trimite adrese Consiliului General. Ca să le ceară ce? Permisiunea să-și facă datoria? Sau să-i întrebe dacă au încălcat legea? Este pur și simplu aberant”, a declarat consilierul municipal Roxana Wring (președintele USR București) în comunicatul citat.

În răspunsul transmis de Prefectul Capitalei, după cele aproape 4 luni de la depunerea sesizării, se comunică următoarele: ”potrivit atribuțiilor ce-i revin prefectului […] a fost transmisă adresa nr. 4.041/28.03.2018 către Consiliul General al Municipiului București, urmând ca, în termen legal, să fie finalizată procedura de verificare a legalității actului administrativ sus menționat”.

„Așadar a încercat să îngroape subiectul trimițând o adresă – deși nici acest lucru nu e sigur, existând chiar în comunicatul Prefectului o suprapunere suspectă de numere de înregistrare”, acuză USR-iștii.

În acest context, Roxana Wring dă asigurări că Uniunea Salvați România va continua demersurile în legătură cu verificarea legalității actului amintit.

Vom reveni și vom insista să se facă verificarea legalității acestui act. Și explic și de ce este foarte important. Primăria condusă de Gabriela Firea trece de doi ani de zile printr-un proces extins de epurare profesională și morală. Sunt îndepărtați oamenii care știu urbanism și care se pricep la patrimoniu. Sunt eliminați din sistem toți cei care ar putea să se opună argumentat proiectelor imobiliare scandaloase din București. Toți acești oameni sunt înlocuiți cu indivizi fără scrupule sau fără competență, oameni care pot fi manevrați foarte ușor de cei care i-au adus în sistem. Dacă acest proces nu se oprește de urgență, atunci administrația Capitalei va ajunge la cheremul clienților PSD, la cheremul dezvoltatorilor iresponsabili și a unei largi grupări de interese din jurul Gabrielei Firea”încheie Wring.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi