PSnews

Recent

Furtună în PNL: un șef de filială județeană a DEMISIONAT EXCLUSIV DOCUMENT

pavlicenco.md

O furtună a izbucnit în Partidul Național Liberal (PNL): un șef de filială județeană a DEMISIONAT. Vedeți despre cine este vorba în rândurile care urmează.

Astfel, primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu, și-a înaintat demisia din funcția de președinte al organizației PNL Dâmbovița, plângându-se de „ipocrizie, lingușire, parvenitism”, „trădare” și „trădători”.

Demisia lui Caravețeanu – înaintată liderului național al formațiunii, Ludovic Orban, cu data de luni, 16 aprilie 2018 – va intra în vigoare pe 3 mai 2018, la fix un an de la alegerea edilului la conducerea PNL Dâmbovița.

Iată mesajul integral al politicianului demisionar, așa cum a fost el obținut luni de către PSnews.ro:

„Apelez la acest demers deoarece detest minciuna, ipocrizia, lingușirea, parvenitismul.

Mai mult: urăsc trădarea, dar mai ales pe trădători.

Am crezut, domnule președinte, că, în Partidul Național Liberal, funcția nu schimbă oamenii. M-am înșelat! Din păcate.

Cu nostalgie îmi amintesc două momente importante din viața mea politică: prima vizită a lui Ludovic Orban în biroul primarului orașului Răcari și prima vizită a lui Marius Caravețeanu în biroul candidatului la funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

Ce vremuri!”

Amintim că situația din PNL Dâmbovița este de multă vreme una tensionată. De exemplu, Antena 3 a vorbit încă de la începutul lunii martie despre disensiunile dintre Caravețeanu și un fost președinte al filialei județene – l-am numit pe deputatul Cezar Preda. De altfel, tot atunci, Preda și-a anunțat retragerea din viața politică odată cu terminarea actualului mandat de parlamentar.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi