PSnews

Ultima Oră

Furtună în politică: DNA vrea să-l urmărească penal pe un fost premier

epochtimes-romania.com

A izbucnit o nouă furtună în politica din România: Direcția Națională Anticorupție (DNA) vrea să îl urmărească penal pe un fost prim-ministru.

Este vorba despre deputatul PSD Eugen Bejinariu, cel care a condus interimar Guvernul între 21 și 28 decembrie 2004, după demisia premierului Adrian Năstase.

DNA solicită Camerei Deputaților să încuviințeze urmărirea penală a lui Bejinariu în așa-numitul dosar „Microsoft mare”, în care sunt deja cercetați mai mulți foști miniștri din guvernările Năstase, Tăriceanu și Boc.

CITIȚI ȘI: UPDATE Dosarul Microsoft 2. DNA anunță un prejudiciu IMENS

Redăm mai jos comunicatul complet al DNA trimis, luni, PSnews.ro:

„În completarea comunicatelor nr.1342/VIII/3 din data de 26 septembrie 2014 şi din nr. 1428/VIII/3 din data de 21 noiembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de BEJINARIU EUGEN, deputat  în Parlamentul României, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, în legătură cu săvârşirea a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Bejinariu Eugen, în prezent deputat, la data faptelor deţinând şi o funcţie  ministerială, are în vedere împrejurarea  că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activități:

– a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr.1473/11.12.2003 și  nr.470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice,

– a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH  şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat,

– a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică.

În această modalitate în care s-a cauzat, pe de o parteun prejudiciu în valoare totală de 66.965.343 USD repercutat în dauna statutului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi  volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului  pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”.

Pe 31 octombrie, jurnalistul Silviu Mănăstire vorbea, la B1 TV, despre Eugen Bejinariu, proaspăt anunțat candidat pentru un nou mandat de deputat pe lista PSD Suceava.

Redăm mai jos explicațiile lui Mănăstire, cu precizarea că, în acel moment, Bejinariu încă nu fusese „agățat” de către DNA în dosarul Microsoft:

„Pe lista de deputați PSD de la Suceva îl regăsim pe celebru Eugen Bejinariu, fostul secretar general al guvernului Năstase. Bejinariu făcea parte din camarila personală a premierului Năstase. În data de 15 aprilie 2004, Bejinariu a semnat din partea guvernului contractul Micosoft. Statul român se obliga să plătească 54, 56 de milioane de dolari către Fujitsu Siemens Austria, reprezentantul companei Microsoft. Cele 54 de milioane de dolari trebuiau să fie plătite până în anul 2009 în nouă tranșe. În schimbul banilor, Guvernul primea aproximativ 50 de mii de licențe de calculator. Șocant este faptul că Bejinariu și prietenul său Claudiu Florică de la Fujitsu Simens nu au fost puși sub acuzare în dosarul Microsoft. Niciun personaj cu greutate din guvernul Năstase nu a fost trimis în judecată în dosarul Microsoft. Un document din 3 noiembrie 2004, semnat în plină campanie electorală prezidențială, arată că Bejinariu, care preluase funcția de prim-ministru de la Năstase) semnase deja o anexă la contractul Microsoft, pentru o prima suplimentare a valorii cu 19,3 milioane de dolari. Oare de ce l-au lăsat în pace procurorii DNA pe Bejinariu după ce acesta a semnat principalele acte din afacerea Microsoft? Faptul că unul dintre principalii artizani ai dosarului Microsoft este în libertate și va ajunge deputat PSD spune multe despre cum s-au făcut dosarele DNA în ultimii ani”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi