Skip to content
Politică

Gabriel Oprea, acuzat că l-a plagiat pe Iorga în lucrarea de doctorat

La doar o zi după ce Comisia de Etică a declarat că vicepremierul Gabriel Oprea nu a plagiat în lucrarea sa de licență, în presă au apărut noi dovezi ale faptului că generalul Oprea a preluat fragmente din alt lucrări fără să citeze sursa.
Ultimele documente prezintă fragmente din lucrările lui Nicolae Iorga care au fost preluate mot-a mot de Oprea, fără a se cita sursa inițială.
După ce Consiliul National de Etica a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării (CNECSDTI) a emis, un raport asupra tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, concluzia acestuia fiind ca “suspiciunea de plagiat nu se confirma, sesizarea nefiind susținuta de alte dovezi concludente”, Hotnews.ro, cei care au prezentat primele dovezi ale plagiatului a revenit cu noi fragmente.

 

Astfel că cea de-a doua secțiune din Capitolul III al tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, intitulata „Plângerea prealabilă – perspectiva istorică”, este copiata din lucrarea „Plângerea Prealabilă. Teoria generala a plângerii prealabile. Aplicațiunea la legislațiunea română” a lui Constantin Turai, publicată în 1938 la Imprimeriile „Curentul” SA, autor care a preluat la rândul său, citând sursa, fragmente din lucrările lui Nicolae Iorga.

2 comentarii la “Gabriel Oprea, acuzat că l-a plagiat pe Iorga în lucrarea de doctorat

  1. Fals! Ca si Oprea, Iorga gandea si simtea interesul national…. mda… Si… cine e Iorga (cum ar intreba generalul Izmene) :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *